Într-o seară de vară

DESPĂRŢIRE

Iubito, a sosit Poştalionul

din vremuri vechi, urcând

spre veşnicie,

bunicul ne trimite gramofonul

să ne îndemne la o sindrofie

Mâine în zori, când va porni spre stele

Poştalionu-i plin cu vise-apuse

Şi doar un loc e liber sus, pe capră,

Lângă birjarul ce demult se duse

Iubito, ce să facem, că pe locul

acela, doar un singur vis încape

iar eu am ordin să ajung la stele

cu nimeni din cei dragi îndeaproape

Să dăm cu zarul n-are rost, se ştie

că zarurile vietii-s măsluite

aşa că spune-mi limpede : "acuma

urcă tu sus lângă birjar, iubite

Eu voi veni la cursa următoare

când Poştalionul poate trece iară

din vremuri vechi, urcând

spre veşnicie

cu gramofonu-mpachetat în poală".

Iubito, Poştalionul este gata,

să nu mă mai aştepţi la prânz acasă

dar eu te-aştept,

la cursa următoare

ca singura din veşnicii mireasă...

Stefan Romeo Ghioc

TATĂL

Mai mereu încruntat şi nedrept, prematur,

având părul şi gândul şi sufletul sur

ne-amintim de el doar în scurte clipite

ca pe-un ciudat meteor- trecător

pe-ale vieţilor noastre orbite...

Nespunând niciodată

de ce sufletu-l doare

chiar şi-atunci cand goleşte un biet blid cu mâncare,

umil că nu poate aduce mai mult

pentru cei ce-i iubeşte-arzător

nu-n cuvinte, ci-n gând...

Mai mereu posac şi parcă veşnic învins,

mai mereu suduit

c-a băut vreo cinzeacă

pentru ca rănile sufletului

trecător să-i mai treacă...

Ne-amintim de el doar în scurte clipite,

mai ales când pleacă

de pe ale vieţilor noastre orbite,

lăsându-ne singuri dintr-odată

şi goi

de iubirea aceea profundă şi mută,

neînţeleasă de noi...

Stefan Romeo Ghioc

Tatăl