Mâinile

Esti ostenită, Mamă?

„Eşti ostenită, Mamă?” „Ostenită!

Şi Aerul îmi pare tot mai greu...”

Se-aud acasă Munţii cum recită

Acest Poem pe care-l scriu mereu...

În Apusenii mei, pe-un Crâng anume,

Cel mai frumos din câte-s pe pământ,

Acolo mi-a fost dat să port un nume,

Acolo mi-a fost dat să fiu cuvânt...

Şi amiroase- acum a mere coapte

Copilăria mea dinspre lumină,

Cât era ziuă, până către noapte

Paşii tăi, Mamă, nu aveau hodină,

Cât era noapte, până către zori

Mă-nvăluia cu Duhul ei fierbinte,

I-au mai rămas aducerile-aminte-

Şi ele amăgind-o uneori...

Când mă citeşte ea e fericită,

Cuvintele abia de o mai ţin-

“Eşti ostenită, Mamă?” “Ostenită

Şi parc-aş vrea să m-odihnesc puţin...!”

Nicolae Nicoară-Horia