Mă strigă iarba...
Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Cum mergeam cu tata în pruncie,
E-atât de multă şi aşa de deasă
Pe Dealul meu, uitat în Poezie...
E iulie, de-acum acolo ştiu
Se coc cireşele- ce Sărbătore!
De prea departe şi de prea târziu
Nu pot să vin şi zarea lor mă doare...
Doar pe furiş mă poartă câteodată
Acelaşi gând, el, cel mai de-cu-zori
Îmi bate coasa, n-a uitat s-o bată
Şi la auzul ei mă prind fiori...
Tata coseşte-acum în veşnicie-
Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Pe Dealul meu durut din Poezie
E-atât de multă, Doamne şi de arsă!...
Nicolae Nicoară-Horia
Superba imaginea! Superba poezia! Exceptional filmuletul, Vasile Dumitru... Asa mult imi place si mie, sa ma plimb prin iarba mare si sa aud zumzetul albinelor. Pentru cateva clipe, m-am simtit acolo. Iti multumesc pentru clipele de delectare pe care ni le-ai oferit, Vasile Dumitru!
RăspundețiȘtergereO seara cat se poate de frumoasa iti doresc, cu mult drag! :)
Multumesc, seara frumoasa sa ai si tu!
Ștergerete rascolesc amintirile.....frumoase versuri !
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergerepe dealuri prin padurice....
i-ai dat o mana de ajutor nu!!! asa de dragul miscarii :P
Inseamna ca ai ochii verzi, te maschezi perfect printre frunze... :))
Ștergerenu am vrut sa deranjez...
Ștergerenu-s prea verzi....bat spre gri :))
Gri? De aici se trage preferinta pentr alb-negru? :))
Ștergere