Umbre

Poezii de 
Nicolae Nicoară-Horia

Umbra

Astăzi-cuvânt,

Mâine-amintire,

Singur e Drumul

Între

Leagăn şi Stea!

Umbra ta,

Mamă,

E tot mai

Subţire-

Trece lumina-nserării

Prin ea...

sună telefonul…

Sună telefonul, nu răspunde Mama,
Unde-o fi plecată, oare prin grădină?
Simt cum îmi cuprinde gândurile teama,
Sună telefonul, o aştept să vină...

N-o lăsa în voie, Doamne, e bătrână,
Paşii abia-i poartă trupul ei de-acum,
Dacă sunt departe, ţine-o Tu de mână
Şi îi luminează paşii de pe drum...

Sună telefonul, mi-i atâta ciudă!
Şi mă văd Copchilul colo sus pe Sturz
Coasa taie iarbă, sufletul asudă-
Sună telefonul, Mamă, nu-l auzi?!

Stiu că ţi-e greu…

Omule bun, ştiu că ţi-e greu,
Alungă întunericul din gând şi din pâine,
Bucură-te de Clipa aceasta mereu,
Poate mai grea va fi Ziua de mâine!

Din glodul păcatului să îţi ridici
Privirile grele de somn şi de sare,
De ce te tot rogi de plecarea de-aici,
Mai multă lumină o fi-n altă zare?

Sămânţa cuvântului doar în ţărână
Încolţeşte acum şi în veşnicie-
Nu vezi cum te duce ispita de mână?
Las-o pustiului ei de pustie!

Ştiu că ţi-e greu, Omule bun
Gândul de tine fuge prea repede-
Bucură-te, de Clipa aceasta, îţi spun,
Sufletul tău să nu se lepede!