Memoria colectivă

  În urmă cu niţel timp, nu mai mult de patruzecişicinci de ani dar nici mai puţin de patruzeci, pe când ştiam că plec în vacanţă pentru că ni se treceau mediile în carnet şi ştiam că se termină vacanţa pentru că geamantanul era plin cu greieri, am întâlnit o poezie. Mai ţin minte un fragment:

"acum se stinge şoimul dar simţurile-i treze 

aud, prin noaptea ninsă de caişi,

cum ies din cuibul lunii, să-l vâneze,

stafiile de porumbei ucişi".

  Am cautat pe google şi nu am găsit nimic! E o amintire sau e închipuire?

marea

de vei cuprinde într-o pleoapă

marea

rămâne spânzurată doar mirarea

plutind pe val prin purpura

trufașă

noi nu-i vedem făptura uriașă

și spuma luminată a valului

confuz

ne sperie privirea, ne cade în auz

suntem și vis, și pulbere

pierdută

ca niște pescăruși răniți pe-o

plută

vom mai scăpa din valuri teferi oare

când sunt atâtea-ntinderi peste

mare?

ca și prin valuri, trecem și prin

vreme,

tot așteptând destinul să ne

cheme.

I. Ionescu