Portul cu poezii

Mihai Ciupercescu

Ancora

nu mai plâng de-acum iubito

sunt imun

la toate caznele iubirii

iar dacă lacrimi sunt pe caldarâm

sunt ploile unui nebun

ce lasă soarele privirii

şi-n paşi de orb pe-acest tărâm

cu braţele-notând prin fum

este pe urmele-amintirii 

Nesomn marin 

Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi nu-i o zi oarecare,

se seamănă-n neştire nisip ca într-o zi lucrătoare.

Maşini din oţeluri speciale asudă de-atâta efort.

Rugina se-ntinde prin colţuri şi scârţâie noaptea în port.

Pe străzi, pe plaje şi-n aer miroase a peşte stricat.

Un iz de foame şi silă loveşte adânc în stomac.

De geamul ferestrelor mate se frâng pornitele zboruri.

În cercul restrâns al cabinei se-mpart la-ntâmplare onoruri.

Pe ziduri şi uşi de localuri citim: Angajăm marinari!

Dar oamenii trec mai departe, cu treburi sau simpli hoinari.

Plecarea în larg se amână. Tereştrii au o dilemă:

Să pleci pe-o asemenea vreme? Dacă-ntâlneşti vreo sirenă?

Priviri către boltă se-ndreaptă, dar liftul spre cer e defect.

Radarul, tot timpul la pândă, raportează orice suspect.

S-a strâmbat catargul dreptăţii şi-i gata să cadă în mare.

S-a găsit lângă el aruncat un spart colac de salvare.

Scafadru încercat, raţiunea, s-a dus şi ea în afund:

Doar bule de aer şi spume sunt semne în jocu-i fecund.

Coşmarul nu are trezire nici dacă ochii se-nchid.

Spectrul pare fantastic: moluşte tot urcă pe zid.

Când pe-ascuns şi cu jind priveşti să te rogi către stele

Nisipul intră în guri, în ochi şi-n visele grele.

Din larg, din adânc şi din vânt se-aude prelung uruitul.

E leit-motivul pierzării: sfârşit nesfârşit e sfârşitul!

Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi e iar sărbătoare,

recolta nisipului creşte ca într-o zi lucrătoare.