duminică, 5 februarie 2012

Amintiri la... pachet!

 ***
***

Inaintea serii

 
Membrana-nfrigurata, sclipind in nesfarsit,
Grabite aripi albe sub cer a oglindit;
Cercand in van amarii sai stropi sub val a-nchide
Suierator respira iar buzele-i lichide
In resemnari de-o clipa ori in fierbinti porniri
Se strang atatatoare si se intind subtiri,
Raspund cu glas de unde luminii ce ascunde
Sub boltile din zare, suave si rotunde.
Pasim tacuti — vorbeste in locul nostru marea,
Ametitor murmura fosnindu-si val de val,
Pe fata iti rasfrange, verzuie, scapararea
Si-n pletele-ti sarate cu luciu mineral.
Ni-s degetele stranse, fierbinti, parca-ncalcite
In alge nevazute si ochii ni-s mariti.
Traim minunea marii ce voci adanci trimite
Sub repezile zboruri de pescarusi grabiti.

Nicolae Labis

9 comentarii:

  1. de o mie de ori "super ".....bravo, frumoasa realizare !

    RăspundețiȘtergere
  2. Nostalgie? La vîrsta asta nu este potrivită. Când ai peste 70 de ani se justifică nostalgia!

    RăspundețiȘtergere
  3. timpul este de vina.....parerea mea ....

    RăspundețiȘtergere
  4. Uups!

    Multumesc, "Floare de mai"! Asta e "parerea ta", normal, iata ca "Antimas" ma cearta, prieteneste, iar multi altii pun mana de la mana pentru o internare... in alb!

    "Nostalgia" a inceput inca de la internat, imi era dor de catelul meu de imi dadeau lacrimile...

    Sunt nostalgic dupa partidele de pescuit, dupa verile de la Capu Midia, dupa tineretea traita prea dur...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am plecat...
    Necunoscutul mi-a zis: "Vino, te aştept".
    Am plecat în explorarea unor semne de-ntrebare
    Şi-am păşit cu majestatea ultimului înţelept
    Pragul vechilor legende
    Mâzgălite la-ntâmplare
    Pe un colţ de pergament!...

    Paznicii nemărginirii mi-au deschis negrele porţi,
    Şi-astăzi rătăcesc în golul dintre soare şi pământ...
    Şi ce-ncet mă duce vântul -
    Parcă-ar duce la mormânt
    Cel din urmă mort al lumii,
    Cel mai singur dintre morţi.

    Mă-nfăşor în atmosfera cimitirelor din haos...
    Câte sunt?...
    Nu le ştiu decât noctambulii
    Şi poeţii -
    Cei ce n-au avut nici minte,
    Nici credinţă,
    Nici repaos,
    Nici răbdarea să-şi aştepte termenul obştesc al vieţii.

    Mă-nfăşor în rozul-verde,
    În albastrul-violet,
    Şi în aurul din soare,
    Şi-ntr-o clipă mă preschimb
    Într-un nimb enorm -
    Un nimb
    Preursit să-mbrace fruntea primului Anahoret.
    Mă topesc cu amintirea unei vieţi trăite-n somn,
    Mă-ntregesc cu nostalgia primelor îmbrăţişări,
    Şi din cele două forme -
    Cea de azi
    Şi cea de ieri -
    Mă-ntrupez în al veciei şi-al imensităţii Domn!...

    Da...
    Sunt Domnul celor veşnic plutitoare-n infinit -
    Celor ce plutesc pe mare,
    Celor ce plutesc pe vânt,
    Celor ce plutesc în versuri,
    În coloare
    Şi în cânt.
    Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit...

    Da...
    Sunt Domnul celor veşnic plutitoare-n infinit.
    Ion Minulescu-Alea jacta est

    RăspundețiȘtergere
  6. sper ca nu am amplificat si mai mult starea de "nostalgie" cu aceste versuri....

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu!
    Am fost coplesit de amintiri atunci, cand am primit coletul.

    Acum ma gandeam sa pun in antetul blogului versul:
    "Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit..."

    Ma mai gandesc... pana in mai!

    RăspundețiȘtergere
  8. sa nu uiti .....
    http://www.youtube.com/watch?v=TcZ3if8iuCs

    RăspundețiȘtergere