Enciclopedia Dacica

sâmbătă, 9 februarie 2013

Respectul valorii

  Am mai spus că am fost contemporani cu cel mai mare om de cultură al naţiei, Adrian Păunescu! Exagerez? Probabil, dar eu aşa simt! Fenomenul "Flacăra" (cenaclul şi revista!) va rămâne inegalabil ani şi ani... 
  "Adversari" ideologic, brat la brat in lumea valorilor superioare...
*****
"Alex. Ştefănescu
O vară de neuitat
Scriu această evocare în seara zilei de 28 octombrie 2010, după ce am aflat că Adrian Păunescu, grav bolnav (insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală, edem pulmonar) e internat la Spitalul de Urgenţă. Of, ce rău îmi pare! Nu există în România om cu un suflet mai frumos ca al lui. Ştiu că aproape nimeni nu mă crede, dar tocmai asta mă face să repet: nu există în România om cu un suflet mai frumos ca al lui.

Ce contează că face melodramă din fiecare dramă a lui? Drama rămâne dramă, chiar şi trăită într-un mod ieftin-spectaculos. Ce contează că este lacom, dacă tot ce smulge vieţii dăruieşte celor din jur? Ce contează că are nevoie de glorie ca de un drog? Şi ce contează că gloria pe care şi-o doreşte atât de mult o şi obţine? Cu toată popularitatea imensă de care se bucură (şi care uneori, pe stadioane, lua forma unui extaz colectiv) este unul dintre marii nedreptăţiţi ai vremii noastre. Foarte mulţi îl atacă violent numai şi numai pentru că au simţit că e un om bun şi nu se tem de el. Ştiu că nu mă crede nimeni, dar, de când am început să îmbătrânesc, nu-mi mai pasă dacă mă crede sau nu cineva.
Acest Adrian Păunescu pe care aproape niciunul dintre contemporani nu-l înţelege şi care îi iartă, cu o generozitate oarbă, până şi pe defăimătorii lui a căzut, în 1986, în dizgraţia lui Ceauşescu. Eu, care până atunci îl tratasem cu mefienţă (ţin minte că publicasem la un moment dat un articol în care îl comparam cu o uriaşă ciocănitoare Woody – ce nedrept eram!), tocmai atunci, când a căzut în digraţie, m-am apropiat de el. Iniţiativa a avut-o Domniţa care, ca redactor la Editura Albatros, i-a publicat o carte, de care fugiseră, ca de o valiză suspectă abandonată pe un aeroport, ceilalţi redactori. A început o prietenie frumoasă, care mi-a încălzit sufletul. Adrian, tânăra lui soţie, Carmen, Domniţa şi cu mine am petrecut împreună zile de neuitat. Citeam cărţi cu glas tare, recitam versuri, jucam şah (eu, bineînţeles, îl băteam pe Adrian!), jucam „mimă”, glumeam, râdeam cu lacrimi, comentam ştirile de la televizor. În plină vară, Adrian ne-a luat într-un turneu prin ţară (el şi Carmen cu maşina lor, eu şi Domniţa – cu a noastră), dorind să ne facă să ne iubim ţara (deşi ne-o iubeam; dar ne plăcea să-l provocăm, aşa cum îl provoca, la Timpul, Caragiale pe Eminescu, spunându-i că Schopenhauer nu pare a fi un mare filosof). Poetul ne-a purtat, în scop pedagogic, prin tot Ardealul, ne-a obligat să mergem desculţi prin pârâuri de munte din Apuseni (prilej pentru Carmen şi Domniţa de-a se bate cu apă, ca două adolescente), dar şi să ne reculegem solemn la mormântul lui Avram Iancu. A fost un moment fericit din viaţa mea (a noastră). Îl ascultam pe Adrian improvizând la nesfârşit versuri, pe care şi le nota Carmen (soţie, amantă şi secretară), discutam – cuprinşi de un fel de beatitudine – despre literatură, vorbeam cu oamenii din sate, de pe ogoare, din mânăstiri, care îl primeau pe Adrian cu dragoste şi entuziasm.
Într-un sat, ni s-a spus că o bătrână singură, dintr-o casă construită pe vârful unui deal din apropiere, trage să moară şi că nimic nu-şi doreşte mai mult decât să-l vadă pe Adrian Păunescu. Ni s-a mai spus că ea îi cunoaşte multe dintre poeme pe de rost şi că şi-a amânat moartea nădăjduind că, printr-o minune dumnezeiască, poetul îi va trece cândva pragul casei. Dorinţă care multora li se păruse până atunci absurdă şi irealizabilă.
Nici unul dintre noi n-a stat pe gânduri, ne-am suit imediat în maşini şi am urcat cu ele dealul, până unde l-am putut urca. Apoi, maşinile s-au împotmolit, din cauza pantei tot mai abrupte şi a pământului noroios în care roţile patinau. Ţin minte cum maşina mea a alunecat cu spatele înapoi, câţiva metri. Am renunţat la maşini şi am făcut restul drumului pe jos. Când am ajuns la casa bătrânei, gâfâiam cu toţii şi eram uzi leoarcă de transpiraţie. Adrian avea părul vâlvoi. Am intrat, abia trăgându-ne sufletul, într-o încăpere scundă (trebuia să stăm aplecaţi, ca să nu ne lovim cu creştetul de tavan). Bătrâna, împuţinată la trup, zăcea în aşternut, cu ochii adânciţi în orbite. Când l-a văzut pe Adrian, s-a iluminat. A început să repete în neştire.
– Ştiam c-ai să vii! Ştiam c-ai să vii!
Adrian a îngenuncheat lângă ea şi i-a sărutat mâna. Ea l-a mângâiat pe creştet. Apoi, cu o voce tremurătoare, i-a recitat, fără să greşească un cuvânt, poemul Repetabila povară, străduindu-se să nu plângă (ceea ce noi nu reuşeam). Şi a mai spus atât:
– Dumnezeu să-ţi dea sănătate, că mare bine mi-ai făcut. Acum, că te-am văzut, pot să mor liniştită.
[Explicaţie la fotografie - Alex. Ştefănescu, Adrian Păunescu, 1986]"
*****
Notă: sublinierile cursive îmi aparţin.



38 de comentarii:

  1. Era prin 19....toamna. Serios. Sambata seara. 0ra circa 22.00. Ma aflam cu sotia in oras, la o mica plimbare. La gradina teatrului Fantasio se desfasura cenaclul Flacara cu Adrian Paunescu. Intrarea gratuita. Am intrat si noi. Nu am reusit sa plecam decat la terminarea spectacolului, pe la 05.00. Nostalgie?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles ca este nostalgie! Ce fel de cultura era aia, fara filme si reviste porno? vai de capul nostru, al nostalgicilor...

      Ștergere
  2. E nostalgie pana si pentru mine, am auzit si vazut pasaje din cenacluri la tv si pe net. Tate mi-ar fi placut sa am ocazia sa particip.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai nu ai tu postarea aia cu saltul in timp? pac... la Flacara! :)

      Ștergere
  3. si eu il iubesc pe Paunescu, o spun clar si raspicat! el este viu in memoria noastra...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am admirat dintotdeauna, a trait si a provocat "un ev aprins"!

      Ștergere
  4. Frumoase gânduri şi emoţionantă evocare! Un mare poet şi un om cu suflet mare! Iar când un rival ajunge să-şi plece capul şi să ridice pălăria cu respect şi admiraţie...ce se mai poate spune în plus?

    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O zi buna, Alex!
      Exact asta "m-a lipit" de text! Il admir pe Alex. Stefanescu pentru critica sa literara, nu il ascult cand il vad pe la TV facand partizanat politic dar textul asta e coplesitor, mai ales cand vine "de la dusman"!
      In plus... poate doar sa invatam ca diferentele de pe bloguri ar trebui sa ne uneasca, nu sa ne dezbine!
      Sa ne citim sanatosi!

      Ștergere
    2. Foarte bine spus! De-am şti să fim cât mai bine împreună, unii cu alţii... ar fi toate mai bune în ţara asta!

      Sănătate şi o zi bună! :-)

      Ștergere
    3. O, si cuvintele tale suna perfect rezonant cu ce am mai spus candva... "Patria mea nu inseamna Ardealul, Muntenia, nici macar Romania... Patria mea inseamna in primul rand vecinii, strada pe care locuiesc, institutiile locale cu care convietuiesc efectiv... Daca aceasta "patrie mica" ar fi curata, politicoasa, corecta, atunci sunt convins ca si Patria ar fi la fel..."

      Doamne-ajuta!

      Ștergere
  5. Fara cuvinte!
    Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Adrian Paunescu a fost bun in tot ceea ce a facut! In mod sigur a pus si mult suflet in tot ceea ce facea!
    Am trait in perioada de glorie a cenaclului dar n-am fost niciodata la un spectacol... Mergeu ceilalti, si a doua zi erau toti pitigaiati = ragusiti! :))
    Imi plac multe dintre poeziile lui si multe cantece care prima data au fost cantate pe scena la cenaclu - le ascultam inregistrate, stand comod :)
    Dispar valorile, si in RO pare ca nu prea mai descoperim altele... Am senzatia ca un mare gol se casca in jurul nostru...
    Zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu ce spui! Si eu spun ca nu m-a doborat cu toate poeziile, mai ales ca scria de parca se revarsa Dunarea, dar emulatia spirituala pe care a provocat-o si a intretinut-o l-a urcat foarte sus pe Olimpul romanesc! Eu sper sa i se recunoasca chiar intaietatea!
      Zi buna sa ai si tu!

      Ștergere
  7. Cetateanul asta poate sa spuna cele mai evidente adevaruri si sa elogieze cei mai valorosi oameni cu adevarat, el tot un jegos ramane, atata vreme cat, de buna voie si nesilit de nimeni, a devenit pup-in-...-ul lui Base, din pura placere. Este aproape o impietate ca scrie despre Paunescu. Ar fi trebuit sa i se interzica sa-i pronunte el numele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai ai ai, anonimule...
      nici eu nu sunt un aplaudac pentru "culoarea" lui Plesu, dar asta nu inseamna ca ii neg valoarea spirituala! citesc cu nesat "Dilema veche", chiar daca sunt segmente amare mie! la fel citeam "Flacara" sau "Saptamana", chiar daca erau comentarii acide la textele care apareau in "Luceafarul" sau in "Romania literara"...
      sunt de acord cu atitudinea ta, e normala, fiecare avem piramide valorice, radicalismul insa nu a fost bun niciodata!
      zi buna sa ai!

      Ștergere
  8. no... că iar ai stârnit pe cineva :))
    Anonime, nu ierta, tată! Hârşti, hârşti, cuţitul la jugulară şi l-ai rezolvat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ioi...
      "anonim" e de genul masculin, desi autorul poate purta fusta...
      "umbra" e de genul feminin, desi dupa "razboinicitate" nu pare... :)
      dracu` m-o pus sa ma bucur de frumusetea textului pe blog? nu puteam sa-l citesc sub plapuma???

      Ștergere
  9. Cum ne mai distram noi fara Cenaclul Flacara? Unde mai ascultam o muzica buna sau unde mai auzeam o poezie mai speciala? Sunteti rai..... a daruit ce a putut si a facut ce a putut! Gandit-va dora la: "Pustoaico, tu ai sange de vipera!"... :))
    Si eu sunt "scoripion" :))))))))
    Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scorpiancooo, tu ai sange de viperaaa..."
      aaaau! va sa zica trebuie sa fiu atent la tine! :))
      Multam, la fel!

      Ștergere
  10. Ceea ce admir cel mai mult la maestrul Adrian Paunescu este idealismul, patriotismul si intensitatea dramatica a pasiunii si a trairilor de care a dat dovada. Daca poetul este un "inginer al sufletului" dupa cum afirma insusi radicalul si implacabilul Stalin, atunci dansul a excelat cu desavarsire in aceasta "meserie".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Onorat de vizita!
      Frumoase cuvinte! Si fiindca ai pomenit de Stalin, stau si ma intreb de ce mi-au placut "Povestirile de pe Don" ale lui Mihail Sholohov? Sau romanele lui Maxim Gorki? Eram copil, nu ma "indoctrina" nimeni sa le citesc, erau in biblioteca, in biblioteca sateasca unde era si Jules Verne, si Pushkin, si Balzac, si Fenimoore Cooper, si Goga, si Blaga...
      Separatisme pe baza de ideologie facem numai asa, ca sa vedem ca "e vremea noastra iar voi - ciocu` mic"...
      Valoarea nu are partide, are doar Olimpul!
      O zi buna!

      Ștergere
    2. Buna seara!
      Va multumesc din suflet pentru acele cuvinte mari, emotionante si edificatoare pe care le-ati "asternut" pe blog...Luceafarul este si va ramane steaua noastra solara: Muntele incepe de jur imprejur si nu are poteci. Unde nu te poti urca te uiti si te multumesti cu cateva imagini vaporoase. Daca as ravni sa agat de constelatia lui Eminescu o lumina ar fi o neinchipuita indrazneala. Constelatia fuge mereu, se departeaza. Cine ar putea sa o ajunga? …
      Ma numesc Adina, am 21 de ani, sunt studenta la Economie, insa marea mea pasiune pentru iluzia cuvintelor ma va tine prizoniera pentru vesnicie in labirintul magic al creatiei.

      PS: Sunteti prima persoana care imi semnaleaza probleme in ceea ce priveste accesarea. Nu stiu exact la ce parola va referiti, tocmai de aceea v-as ruga sa-mi furnizati anumite detalii in acest sens, pentru a solutiona problema daca imi e cu putinta. Sper ca e vorba doar despre inserarea acelui cod de verificare inaintea postarii comentariului.

      Multumesc pentru tot! O seara minunata sa aveti!

      Ștergere
    3. Servus!
      De acea "verificare" e vorba! E pur si simplu obositoare! Multe bloguri evit din cauza ei! Nu "cer", intreb daca chiar este folositoare!
      Duminica placuta!

      Ștergere
  11. Buna seara!Superba postarea....,nu ma pot lansa in a da verdicte(gen "cine este si asta")Vreau sa supun audientei comentarea poeziei

    Cine iese ultimul din ţară

    Sărăcia noastră ne omoară,
    De atîta marş ne doare splina,
    Cine iese ultimul din ţară
    E rugat să stingă şi lumina.

    Noi mereu le-am suportat pe toate,
    Ducă-se dezastrele de-a dura,
    Dar de ce, în plină libertate,
    Cea mai mare să devină ura?

    Pluralismul – tuturor ne place,
    Chiar dacă îl facem numai unii,
    Dar vedem, de-atîta timp încoace,
    Pluralismul cinic al minciunii.

    Sfîntă-i opoziţia pe lume
    Şi organic preferăm răspărul,
    Dar de ce, în păcăleli şi glume,
    Nu se mai distinge adevărul?

    Mai contează, uneori, şi fapta,
    Nu se poate construi cu tînga,
    Nu există stînga fără dreapta,
    Nu există dreapta fără stînga.

    Ne vor întreba copiii, mîine,
    Morţii vor sări să ne condamne,
    Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
    Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

    Libertate şi democraţie,
    Paşapoarte pentru fiecare,
    Dar de milă nimeni nu mai ştie
    Şi e vraişte la hotare.

    Coridor european şi-atîta,
    Sub o licitaţie măruntă,
    Provocarea, patima si bîta
    Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

    Om la om nici nu mai vrea să creadă,
    Om pe om la zid fatal îl scoate,
    Singură se scoală o baladă
    Şi în zdrenţe circulă pe sate.

    Fînul necosit se-nvîrtoşează,
    Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
    În tăcerea-naltă de amiază
    Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

    Cale pietruită cu dezastre,
    Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
    Grijulii cu soarta ţării noastre,
    Voievozii-a moarte ne imploră.

    N-avem nici o şansă de izbîndă,
    Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
    Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
    Am trezit din moarte cicatricea.

    C-un refren de muzică uşoară,
    Într-un fel, ne recunoaştem vina,
    Cine iese ultimul din ţară
    E rugat să stingă şi lumina.

    Multumesc pentru postare.Comentariile va apartin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel de ditirambic precum in "pamantul deocamdata", poate mai vocal, Paunescu arata acelasi lucru: este sclavul si stapanul principiului si nu al omului din fruntea tarii!
      Multumesc pentru vizita!

      Ștergere
  12. Ce frumoase erau serile acelea... cum cântam noi (un stadion întreg) ca un singur glas...! Când erau în ţară şi se difuza la radio, cântam ca nebuna prin casă... mama era disperată :)
    Impresionantă povestioara cu bătrânica. Suflet curat...!
    Dumnezeu s-o ierte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu numai ca ardeam pe stadioane, dar purtam in suflet si privire flacara primita acolo mult timp dupa aceea! Chiar ma simteam roman, chiar ma simteam un om din popor, poporul fiind un suvoi de energie clocotitoare...
      Acum... eh...

      Ștergere
  13. citesc din adrian paunescu-poetul in fiecare zi...o sa ma intrebi "de ce?"
    pentru ca mereu imi intru in ritm dupa ce il citesc. el scrie asa cum curge un fluviu...cu forta, patimas, neobosit, cu influienta, cu sinceritatea unui martor vigilent, cu izvoare sensibile, firave, cu adancurile miscatoare, cu limanuri, cu unde aprige sau linistite...
    "si acum se odihneste
    un nume propriu
    care va fi fericit
    sa devina un nume comun"...scria el in 1986.

    pacatele lui omenesti nu m-au interesat niciodata. nu i-am admirat decat opera. nu in totalitate, insa de necontestat.

    numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa dea Dumnezeu sa fie numai bine! Pentru toti!
      In stilul meu usor exagerat, eu cred ca Paunescu ar trebui reinhumat langa Avram Iancu, amandoi luptand si murind cu gandul la Tara! Ba, Avram Iancu a avut un singur dusman, Austro-Ungaria, Paunescu a fost inconjurat de dusmani din toate partile...

      Ștergere
  14. Pe vremurile alea aveam senzatia ca stiu tot ce trebuie despre cuvint si despre sunet.Nu-mi placea tot ce cinta Phoenix,mi se parea ca Paunescu era inginfat si nu stiam ca filmele istorice sint regizate de Nicolaescu.
    Dar,sorbeam (la fel si acum) multe din versurile lui Paunescu,ascultam cu placere din muzica Phoenix,si mi se filfiie de cine ce a regizat,dar filmele istorice facute in vremea aceea-chiar daca unele vroiau sa modifice istoria- erau bune.

    MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu incerc sa spun asa, mai in rezumat (repet - INCERC! - nu garantez ca reusesc) ca atunci ma simteam roman, acum ma simt ca un caine fara stapan! Pe atunci as fi murit la granita, acum caut cele mai ascunse unghere sa ma feresc de "ai mei"...

      No servus!

      Ștergere
  15. Mi-ar fi plcăut să particip la un cenaclu. Din ce am văzut în diverse filmări, era o atmosferă deosebită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca un concert de muzica folk se apropie de acea atmosfera, mai putin arderea... Adica e clar ca nu seamana! :) Am incercat si eu sa caut o solutie...

      Ștergere
  16. Frumoasa postare ! este poetul meu de suflet !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Servus, Vio!
      Imi pare bine ca ti-a placut! Vezi ca mai e putin si incep sa iasa albinele din stup! :)
      Spor in toate sa ai!

      Ștergere
    2. sau trantorii care au mai ramas in stup asta toamna ....

      Ștergere
    3. trantori? :)...
      unii au trecut si de iarna asta! :)

      Ștergere