sfârşitul e aproape
îl simt
e în cârdăşie cu timpul
şi se grăbeşte să mă predea pământului
de ce trebuie să mă târăsc precum tăcerea în gânduri chinuite
de ce trebuie să mă hrănesc cu medicamente şi amintiri
de ce
să umplem bisericile cu umbra celor ce-au fost
e atat de primavara afara...
RăspundețiȘtergerede ce sa ne gandim la sfarsit?el este acolo oricum...
De ce vrei sa ma intristezi, prietene? Azi iti spun pentru prima oara asa...pentru ca azi asa simt...Vasile...
RăspundețiȘtergereM-ai facut sa plang...intelegi? Tristetii mele numai asta ii mai lipsea...
Frumos trandafir!
Melodia n-o ascult...e prea trista, niciodata nu mi-a placut. Sper sa nu te superi.
Sa nu crezi ca nu stiu ca articolul e mai vechi...stiu...dar tare m-a intristat...
ȘtergereN-as fi crezut ca sub replica vie ce-o ai permanent se ascunde tristetea...