Ploi. Noi. Noiembrie.

S-a răscolit în mine starea atemporală de vânător? În zori, când visele se încolăcesc în jurul sufletului, păşesc, tiptil, printre bloguri...

"Plouă în mine...

Iar îmi plouă prin gânduri.

Şi mă cutreieră un vânt lunatic care îndoaie trăirile interioare până la pământ, dorind să le smulgă pentru a le purta spre îmbrăţişarea cu necuprinsul. În ciuda insistenţelor, demersul vijelios simte gustul eşecului... Chiar mă distrează tenacitatea răsuflării lui.

Termometrul a intrat în grevă şi lasă mercurul să coboare, iar picăturile de ploaie mă determină să regret absenţa unei umbrele pe care să o deschid peste suflet.

S-au format deja bălţi prin mine, din loc în loc, iar şoferi neatenţi şi grăbiţi trec în viteză, stropindu-mă corespunzător. Unii claxonează, parcă pentru a-mi transmite că nici în propria persoană nu pot avea parte de intimitatea dorită. Sunt destui care fac şi semne obscene, privindu-mă sugestiv, numai că pe aceştia îi tratez cu indiferenţa celui care a fost înjurat de prea multe ori şi nu mai simte nimic.

Imunitatea în faţa vorbelor grele aruncate din catapulta cu limbă a unora se câştigă încetul cu încetul. Când ai înşfăcat-o, nu te mai atinge nimic...

S-a pornit o furtună prin gândurile mele, am uitat să închid ferestrele şi simt biciuiala frenetică a punctelor de apă. Paradoxal, mi-e bine. N-aş fi crezut că vântul puternic, însoţit de aversele ploii şi de grindina descărcărilor electrice, îmi poate oferi liniştea îndelung râvnită.

Stau şi privesc cum plouă în mine.

Dacă mă voi inunda, într-un final, am să-mi suflec pantalonii şi voi păşi cu zâmbetul pe buze prin apa care îmi spală trupul pe dinăuntru... "